vineri, 20 mai 2016

Bucuria celor mici în ajutorul bunicilor uitați

Și iată petrecerea de luni, cea a lui David - 6 ani. O nouă adaptare, de data aceasta cea a lui Prâslea cel voinic și merele de aur. Invitat de soi, Zâna Poveștilor și desigur, veverița noastră, Ștefi! Jocuri, poveste, dans, pinata cu surprize, urări speciale pentru micul sărbătorit și spre încântarea colegilor de grădiniță! În spatele unei ore de petrecere cu TRUPA lui ȘTEFI, stau ore bune de muncă acasă și la școală ! Dar merită și devenim mai buni cu fiecare reprezentație!

Așadar, dacă doriți o idee unică pentru o petrecere animată de tineri frumoși , inimoși și mai ales voluntari, apelați la serviciile noastre! Deveniți astfel parte din acest demers prosocial, ajutându-ne să fim cu toții o lume mai bună! Îi învățați pe copiii dv. arta dăruirii, explicându-le că bănuții pe care îi donează în borcanul HAPPY sunt pentru o masă caldă oferită bunicilor singuri!




A cincea săptămână de proiect - CARUSELUL CU POVEȘTI - O MASĂ CALDĂ BUNICILOR DIN POIANA CU DESTINE! 
Deși majoritatea impacților au teză și tot mâine au de susținut petreceri private, 3 dintre ei s-au pus pe gătit. Au gândit un meniu bogat în proteine (ciorbă cu carne de pui, piure cu unt și pârjoluțe moldovenești, chec și căpșuni, apă și pâine), au fost la cumpărături, apoi au pregătit cu drag și spor mâncarea pentru bunici acasă la una dintre ele. Cu ajutorul unui donator prieten, au mers către bunici unde au fost așteptate ca de fiecare dată. Am decis de comun acord să postăm mai puțin chipul și interioarele acestor bunici singuri. Am avut parte de experiențe de tot felul și dorim a vă reaminti că acesta e un gest social gratuit, voluntariat 100% care aduce bucurie și răspândește iubire. Una din elevele voluntare mărturisea azi "Când fac asta, simt că trăiesc cu folos. Cresc și sunt mândră de mine."
Mulțumim celor care ne sunteți alături!
Campania faptelor bune continuă! Oferim servicii educaționale variate în schimbul unei donații minime care este investită în alimente sănătoase ce se gătesc cu drag de impacți!



Trupa în acțiune! O petrecere la ora 11 și alta la ora 17. Se pare că suntem buni! Iată cum tinerii din Ștefi IMPACT au gândit pentru astăzi alte două scenarii distincte și cât mai atractive pentru micuții sărbătoriți. O poveste cu altfel de invitați a fost de dimineată, o întâlnire cu mătușa Mărioara și badea Gheorghe, un concurs pentru o seară de bal la care au participat Albă ca Zăpada și prințesa Elsa. Jocuri dinamice, joc, joacă, poznașa nostru veveriță, pinata și surprize. Doamnele de la grădiniță au spus azi că impacții sunt din ce în ce mai buni! Și așa e - atingem performanța de a gândi scenarii, a face rost de costume și a pune în scenă cu bucurie toată această treabă serioasă în condiții de stres școlar: sunt teze, lucrări, programul zilnic al elevului de colegiu preocupat de școală. Mulțumim celor care cred în noi! Felicitări animatorilor de azi - impacți și colaboratori din școala noastră.
Avem în agendă surprize, vom achiziționa cât de curând o recuzită, câteva costume atractive și vom veni și în școala ta dacă vrei asta. Din 28 mai încep deplasările în teritoriu și toate astea pentru a obține bănuții cu care să cumpărăm alimente pentru masa caldă bunicilor din proiectul nostru. Am primit și azi în borcanul Happy o donație ce va acoperi cheltuiala pentru masa de săptămâna viitoare. Afacerea noastră socială merge!




Psiholog Liliana Bulgagiu (lider și coordonator Ștefi IMPACT) și echipa de voluntari Ștefi IMPACT 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu